Alexa recomandă: oxigenoterapia

alexa-recomanda-oxigenoterapia

Oxigenoterapia este o metodă de tratare a hipoxiei (oxigenarea insuficientă a țesuturilor). Cauza hipoxiei este reprezentată de o insuficiență respiratorie.

Insuficiența respiratorie poate fi cauzată de emfizem pulmonar și bronhopneumopatia obstructivă cronică, hipertensiune pulmonară, pneumopatii interstițiale difuze, insuficiență cardiacă severă, boli neuromusculare, deformări grave ale toracelui etc. Oxigenul administrat are o concentrație mai mare decât cea existentă în aerul ambiant (21%). Sursele folosite pot fi stațiile de oxigen, microstațiile sau buteliile de oxigen.

Terapia cu oxigen poate fi realizată pe termen scurt sau pe termen lung. În acest sens, este necesară măsurarea saturației de oxigen din sânge cu ajutorul unui pulsoximetru, care se atașează pe vârful degetului și măsoară pulsul și saturația de oxigen din sânge, care, în mod normal, se situează între 94 și 100%. Unii specialiști consideră că, în cazul unui nivel sub 93%, sunt necesare măsuri compensatorii.

Terapia pe termen scurt este necesară pacienților care acuză lipsă de aer, fără a avea saturația scăzută, pacienților cu boli acute sau boli cronice acutizate, la care saturația de oxigen este temporar scăzută, sau pacienților cu cancer în fază terminală.

Oxigenoterapia pe termen lung este necesară pacienților care suferă de insuficiență respiratorie cronică, ce prezintă un nivel al saturației de oxigen din sânge sub 90%. Poate fi realizată în cadrul clinicilor specializate sau acasă, prin folosirea unui concentrator de oxigen sau butelii cu oxigen lichid.

Concentratorul de oxigen este un dispozitiv format din compresor, care preia aerul din exterior și îl trece printr-un sistem de filtre pentru a separa oxigenul de celelalte componente ale aerului și oferă oxigen pur pacientului (în proporție de circa 95%). Acest proces nu afectează concentrația de oxigen a aerului din cameră. Concentratorul de oxigen poate fi folosit non-stop, zgomotul produs de funcționarea acestuia este considerat acceptabil de majoritatea utilizatorilor. Majoritatea au un nivel de zgomot de 40 de db, asimilat zgomotelor silențioase într-o încăpere. Este de forma unui bagaj pe roți, însă există și varianta portabilă, într-o geantă de transport specifică sau pe umăr.

Buteliile cu oxigen lichid sunt realizate din oțel sau din aluminiu, disponibile în diverse dimensiuni, și conțin oxigen sub presiune, sub formă lichidă, care, în momentul expulzării, se transformă în particule de gaz. Buteliile necesită reîncărcare, ce poate fi realizată în centre specializate, existente în aprope toate orașele din țară.

Utilizarea dispozitivelor de oxigenoterapie se face la recomandarea medicului specialist, care confirmă insuficiența respiratorie.

0 Comments
Share

admin

Scrie un comentariu:

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate. *