Alexa recomandă – reducerea alergenilor acasă
Polenul, praful, mucegaiul și alți alergeni pot părea inevitabili pentru cei care se confruntă cu alergii. Însă, te poți ajuta singură să scapi de nasul care curge și ochii care lăcrimează dacă respecți anumiți pași în curățenia de acasă.
- Șterge praful inteligent – praful este unul dintre vinovații pentru alergii. Atunci când ștergi praful, fă-o de sus în jos pentru a evita prăfuirea zonelor pe care tocmai le-ai curățat. De asemenea, nu utiliza un pămătuf sau o pânză pentru a șterge praful deoarece acestea nu fac decât să îl împrăștie. Apelează la o lavetă din microfibră care, în loc să mute praful dintr-o parte în alta, îl captează. Asigură-te că ștergi și plafonul, jaluzelele sau perdelele.
- Nu uita de filtre – filtrele de la aerul de condiționat sau cele de la sistemul de încălzire. Acestea trebuie să fie mereu curate deoarece calitatea aerului din încăpere este importantă pentru sănătatea ta.
- Spală și acoperă pernele – după o zi lungă, toată lumea abia așteaptă să se cuibărească în pernă. Dar știi ce se află acolo? Acarieni. Cu timpul, aceștia se „instalează” în pernele și saltelele tale. Fețele de pernă sunt necesare. Spală-le la fiecare 3 săptămâni sau mai des, după cum consideri, iar perna se recomandă a fi spălată și uscată la fiecare 3 sau 4 luni.
- Păstrează patul și salteaua curate – husa pentru saltea este un „must-have”. Salteaua este, la rândul ei, un „rai” pentru acarieni de-a lungul timpului. De asemenea, curățați capătul patului și rama acestuia, mai ales dacă sunt tapițate.
- Limitează cantitatea de polen care intră în casa ta – este necesar să aerisești zilnic încăperea, dar poți ține ușile și geamurile închise atunci când funcționează aerul condiționat. Lasă-ți pantofii la ușă sau folosește un covoraș pe care poți să-ți ștergi picioarele când intri. Fii atentă și la umiditate, care este ambianța perfectă pentru alergeni.
- Investește într-un aspirator potrivit – nu toate aspiratoarele sunt la fel. Se recomandă un aspirator cu filtru hepa (extrem de eficient în îndepărtarea particulelor foarte fine de aer și a alergenilor). Sunt preferabile podelele din lemn sau alte materiale dure, care pot fi șterse cu mopul, în fața celor acoperite cu covoare, ideale pentru dezvoltarea alergenilor.