Incontinența urinară – tot ce trebuie să știi despre această afecțiune

incontinenta-urinara-tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-aceasta-afectiune

Incontinența urinară reprezintă pierderea involuntară a urinei. Cea mai întâlnită formă de incontinență urinară este incontinența urinară de efort.

Incontinența urinară de efort apare în urma presiunii exercitate asupra vezicii urinare, de cele mai multe ori în caz de strănut, tuse, ridicare de greutăți, lucruri pe care le facem în fiecare zi. Acestea nu sunt, însă, cauzele incontinenței urinare.

Cauzele incontinenței urinare:
– nașterea dificilă – este situația în care femeia cu bazin mic dă naștere unui făt de dimensiuni mari, lucru care afectează elasticitatea structurilor pelviene, putând fi însoțită de incizia perineului (regiunea dintre anus și vagin). Astfel, uretra se deschide involuntar, ceea ce duce la pierderi de urină;
– diverse afecțiuni – cistita, infecțiile urinare, leziuni ale colului uterin, tumori, fibrom uterin, cancer de col uterin – se manifestă prin același simptom, pierderi de urină, producând o „pseudo-incontinență” (incontinență falsă);
– menopauza – în acest punct al vieții, aparatul genital al femeii începe să „slăbească”, pierzându-și elasticitatea musculară și afectând aparatul sfincterian al vezicii urinare.

Netratată, incontinența urinară poate genera complicații, fiind asociată cu apariția depresiei. Manifestările incontinenței urinare nu sunt deloc plăcute și pot avea efecte asupra dispoziției.
Fumatul poate fi un factor de risc, poate avansa evoluția acestei afecțiuni. Eforturile constante, cauzate de consumul de tutun, produc presiune asupra vezicii urinare.
Incontinența urinară poate afecta viața sexuală din cauza dificultăților de menținere a unei igiene genitale corecte și constante, ceea ce poate duce la îndepărtarea partenerului de viață.

Intervenția chirurgicală, în cazul acestei afecțiuni, are o reușită de peste 90%. Operația este foarte ușoară, neinvazivă și se face cu anestezie rahidiană sau locală, pentru montarea unei bandelete. Durează 10-15 minute și necesită un repaus la pat de câteva ore. După operație, se recomandă menținerea unei greutăți normale pentru a evita forțarea perineului și adoptarea unui stil de viață activ, cu mișcare fizică.

Pentru persoanele care suferă de această problemă există o multitudine de produse pentru a asigura igiena și îngrijirea optimă.

Alezele urologice asigură protecția așternuturilor, fiind extra-absorbante și împiedicând împrăștierea lichidului.

Absorbantele urologice sunt ușor de purtat pe sub haine și asigură protecție îndelungată datorită capacității de stocare a lichidului; astfel, se poate păstra ritmul normal al vieții.

Produsele pentru îngrijirea pielii persoanelor care suferă de incontinență urinară oferă hidratare, previn alergiile și conferă catifelare pielii din zona genitală.

0 Comments
Share

admin

Scrie un comentariu:

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate. *